Am introdus acest film în portofoliul nostru de produse și servicii deoarece, din analiza efectuată la nivel național, a rezultat faptul că unitățile administrativ-teritoriale, deși au lucruri extraordinare cu care se pot mândri, care pot constitui veritabile puncte de atracție pentru turiști și investitori, pornind de la cadrul natural, geografic, trecând prin istoria și cultura locurilor și ajungând până la procesul de modernizare aflat în plină desfășurare, nu știu să-și promoveze aceste atuuri! Mai mult, există pericolul ca valori autentice din patrimoniul material și spiritual local să se piardă definitiv în absența unei mărturii pe peliculă, care să rămână mărturie generațiilor viitoare!
Date tehnice: filmul are durata de 25-35 de minute, presupune un proces de durată complex din punct de vedere tehnic; trebuie efectuate filmări în toate cele patru anotimpuri, reluate anumite interviuri cu personalități locale (din experiența noastră, rareori se poate fără „dublă”). Documentarea la fața locului/ fotografie de documentare, care presupune deplasarea în zonă, este cel mai important aspect, în urma documentării identificându-se firul epic, povestea și etapele filmului.
Tarife (includ și diverse alte filme, extrase din filmările brute): între 15.000 și 25.000 euro pentru comune și orașe, negociabil în funcție de complexitatea lucrării;
Termen de realizare: 8-12 luni;